Ponta: Am vorbit cu Băsescu, s-a interesat de audierile miniștrilor

Ponta: Am vorbit cu Băsescu, s-a interesat de audierile miniștrilor
Publicat: 21/12/2012, 12:13
Actualizat: 16/02/2014, 21:49

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, vineri, că a discutat joi cu președintele Traian Băsescu, care s-a interesat de mersul procedurilor parlamentare privind audierea miniștrilor propuși și votul de învestitură, arătând că i-a transmis șefului statului că procedurile vor fi finalizate vineri.

Ponta a spus că îl va ține la curent pe președintele Traian Băsescu și în cursul zilei de vineri referitor la desfășurarea procedurilor parlamentare pentru a putea anticipa o oră privind depunerea jurământului la Palatul Cotroceni, în fața șefului statului.

„Cu domnul președinte Băsescu am discutat ieri (joi – n.r.). I-am spus că azi terminăm procedurile. M-a întrebat, normal, «Dom’le, cam când credeți (că se termină – n.r.)?», că e vorba aici de semnarea decretelor și de procedură. I-am spus că probabil seara, dar îl voi înștiința pe măsură ce procedurile avansează, să putem să anticipăm o oră. Eu cred că undeva târziu – va fi șapte, opt, ceva de genul acesta”, a spus Ponta.

De asemenea, premierul Victor Ponta a precizat că prima ședință a noului cabinet, anunțată pentru sâmbătă, urmează să aibă loc de la ora 10.00.

„Mâine dimineață, de la ora 10.00, e ședință de guvern. Ca de fiecare dată până acum în cei 23 de ani, pe ordinea de zi e ordonanța de restructurare a guvernului. Fiecare guvern, când vine, își reașează portofoliile. Sunt alte portofolii, până la urmă sunt alte organizări”, a spus Victor Ponta.

El a ținut să sublieze că „nu este nimic special” în acest lucru.

„Special este doar modul în care am gândit acest guvern și faptul că acest guvern este, în acest moment, sută la sută, expresia modului în care, ținând cont de structura politică, de discuțiile pe care le-am avut cu toată lumea, este sută la sută expresia modului în care eu am gândit să funcționeze o structură centrală eficientă și mult mai clară ca și responsabilități”, a subliniat Ponta.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce ar face Ungaria dacă ar fi atacată de Rusia. Răspunsul șocant dat de un...
Filmul crimei din Mehedinți! Și-a ucis tatăl, apoi a sunat la 112 să anunțe dispariția...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Femeia din Bacău aflată în comă, care și-a revenit brusc și a început să cânte....
Scene cumplite în pușcărie, după ce Gabriel de la "Puterea Dragostei" și-a înmormântat soția ucisă...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
L-ai văzut? Lucian a plecat la muncă în Cehia și de atunci a dispărut fără...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Luminile de zi sau faza scurta? Ce trebuie să aprinzi când circuli pe șoselele din...
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Simona Halep, anunț FINAL la 33 de ani: Ăsta e planul acum!
Rețetă de bulion cu roșii și ardei. Îl poți folosi la prepararea ciorbelor și a...
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Cristina Vlad, artista de muzică populară, se lansează în afaceri! Ce business profitabil și-a deschis...
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Un obiect în formă de alună a fost înregistrat de radar în timp ce trecea...